Prefectul Capitalei intervine în cazul Clotilde Armand, acuzată de ANI de incompatibilitate. Rămâne primar la Sectorul 1?

de: Cătălina Burghelea
07 11. 2022

Prefectul Capitalei, Toni Greblă, reacționează la informația că Agenția Națională de Integritate  a acuzat-o de conflict de interese administrativ şi incompatibilitate pe Clotilde Armand, primarul Sectorului 1. Acesta susține că edilul se bucură încă de prezumția de nevinovăție.

Toni Greblă, reacție despre scandalul Clotilde Armand

Prefectul Capitalei a făcut declarații, luni, despre cazul Clotilde Armand, primarul Sectorului 1 acuzat de incompatibilitate de Agenția Națională de Integritate (ANI). Potrivit lui Toni Greblă, dacă faptele se adeveresc, mandatul încetează cu data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești.

„Am solicitat un punct de vedere de la ANI în legătură cu un posibil conflict de interese și astăzi am văzut că ANI a anunțat că ne-a sesizat în legătură cu o posibilitate a acelor dispoziții, motiv pentru care așteptăm comunicarea oficială a ANI și vom proceda în consecință. Vom ataca în Contencios acele dispoziții considerate a fi nelegale, în sensul în care primarul Sectorului 1 s-ar afla în conflict de interese. Dispozițiile se suspendă de drept până la finalizarea dosarului. (…) Legea spune că în cazul în care un primar este găsit în stare de incompatibilitate, atunci mandatul încetează cu data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești. Consiliul Local desemnează un viceprimar care preia atribuțiile primarului. În acea perioadă el se numește primar interimar până la organizarea alegerilor, dacă mai este timpul necesar”, a spus Toni Greblă.

Acuzațiile aduse de ANI

Oficialii ANI o acuză pe Clotilde Armand de incompatibilitate și au sesizat Parchetul Înaltei Curți în acest caz. Instituția susține că edilul Sectorului 1 s-a numit managerul unui proiect finanțat din fonduri europene, majorându-și salariul cu 30%.

„Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la existența indiciilor referitoare la săvârșirea de către ARMAND CLOTILDE MARIE BRIGITTE a infracțiunii de folosire a funcției pentru favorizarea unor persoane, prevăzută de art. 301 din Codul Penal întrucât, în exercitarea atribuțiilor de primar, respectiv în perioada februarie – august 2022, a semnat un număr de 5 dispoziții care au condus la crearea unor venituri suplimentare pentru sine”, a anunțat Agenția Națională de Integritate.

Primarul Sectorului 1 se apără

Dispozițiile semnate, afirmă ANI, reprezintă numirea în funcția de manager al proiectului „Îmbunătățirea capacității administrative locale privind dezvoltarea, implementarea și promovarea măsurilor anticorupție”, precum și majorarea indemnizației lunare cu până la 30%. În replică, Clotilde Armand respinge acuzațiile și susține că a respectat legea.